duminică, 26 februarie 2017

Amenajarea spatiului tau poate fi distractiva atunci cand cauti mobilier pentru terasa sau outdoor

     Nu știu cum simțiți voi, dar eu, simt parcă că iarna de anul acesta a fost mai lungă și mai puțin prietenoasă decât în alți ani. Și, prin urmare, abia aștept să se termine și să pot mirosi primăvara. Cu gândul la primăvara care sper să vină cât mai repede deja am început să visez cu ochii deschiși la zilele în care vom putea să stăm afară pe terasa sau la umbră și să ne umplem plămânii cu aer curat și sufletul de primăvară. 
    Cum părinții mei au o căsuță la țară, aproape de linia pădurii a început să îmi încolțească în cap ideea amenajării unei terase. Atunci cand ai ambiție de la idee la realitate e doar un pas așa că am început să dau contur acestei idei și cu un search am ajuns la un furnizor de mobilă modernă, de cea mai înaltă calitate, și anume, EVO horeca
      Căutarea în continuare a fost ușor de lină și am ajuns direct la mobilier terasa-outdoor. De aici însă lucrurile au început să fie mai complicată deoarece cei de la EVO Horeca au atatea variante absolut superbe încât îți fac dificile alegerile. 
      Prima mea oprire a fost la categoria seturilor de mobilier pentru terasă. Am găsit atâtea variante pe gustul meu încât mi-e extrem de greu să aleg. 


Set terasa/ outdoor tehno-rattan RICCO


                                               Set terasa/ outdoor tehno-rattan METROPOLLI




                                       Set terasa/ outdoor tehno-rattan DRITTO

Bineînțeles că în decorul acesta mi-am imaginat și niște șezlonguri. Nu mi-am închipuit însă sincer că există atâtea modele. 

                                  Șezlong pat pentru grădină plajă piscină tehno-rattan UMILE



Șezlonguri terasă/outdoor tehno rattan ESIGENTE



Șezlong terasă/outdoor tehno rattan DELICATO

Și, din relaxarea în prag de primăvară, și nu numai nu poate lipsi din peisaj un leagăn HORECA. 



Scaun leagăn terasă/ outdoor împletitură tehno- rattan EVO_ 1007


Scaun leagăn terasă/ outdoor împletitură tehno- rattan EVO_ 1006

Și acum, dacă tot v-am purtat prin visul meu, poate mă ajutați puțin cu alegerile. Care dintre variantele de mai sus din fiecare categorie considerați că ar fi perfecte? Și de ce? Și, dacă în timp ce ma ajutați pe mine să îmi conturez visul, vă vine și vouă pofta de a visa vă invit cu cel mai mare drag pe EVO horeca unde amenajarea spațiului tău poate fi distractivă atunci când visul tău are contur de terasă/outdoor.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu