marți, 30 mai 2017

Noile condimente lichide Vegeta- must-have în sezonul grătarelor !!!!

    A început vremea bună, vremea în care în sfârșit putem să ne întâlnim mai des cu prietenii, vremea în care putem, în sfârșit, să dăm drumul distractîei. Și, ce poate fi mai plăcut, decât să stăm cu prietenii la o masă bine gătită care să descrețească frunțile și să dea startul la zâmbete...Așa ca am un pont ...Sezonul gratarelor trebuie să înceapă neapărat cu cele mai noi condimente lichide lansate pe piață de către Vegeta. De ce sunt aceste condimente un must have în sezonul grătarelor? Pentru că sunt cele care ne vor face munca mai ușoara! Nu trebuie să mai pregătim noi soluția pentru marinat carnea (indiferent de felul ei), ci avem la dispoziție o gama variată, pe gustul fiecăruia dintre noi, cu care totul e extrem de usor. Alegem sortimentul de condiment lichid care este pe gustul nostru și al prietenilor noștri, pregătim carnea pe care dorim să o servim și amestecăm carnea cu condimentul....ne luăm  o pauză binemeritată de 30 de minute - timp iî care carnea se va marina și va căpăta un gust excepțional - dovada vor fi complimentele pe care le vom primi ulterior :)!
     Putem folosi, în funție de preferințelor papilelor noastre gustative si ale prietenilor noștri, una dintre cele 5 categorii de condiment lichid:


  1. Vegeta Condiment Lichid Universal pentru marinare
  2. Vegeta Condiment Lichid cu Usturoi pentru marinare
  3. Vegeta Condiment Lichid Barbeque pentru marinare
  4. Vegeta Condiment Lichid Picant pentru marinare
  5. Vegeta Condiment Lichid cu Bere pentru marinare

     Aceste condimente sunt așadar necesare oricărui Mini sau Master Chef ca noi :) deoarece cu ele totul este extrem de simplu. Condimentele lichide Vegeta sunt potrivite pentru marinarea și frăgezirea oricărui tip de carne, procesul de marinarea durând doar 30 de minute, urmând ca noi să pregătim carnea fie în tigaie, fie pe grătar, fie în tavă la cuptor. 
     Pentru prima masă eu am ales Condimentul Lichid cu Usturoi! A fost nevoie doar de 30 de minute! Atât de simplu, dar atât de gustos! 


     Voi ați încercat condimentele lichide Vegeta? Pe care dintre ele? Care a fost impresia voastră?

     
 

vineri, 5 mai 2017

Schauma Nature Moments, o noua gama de produse pentru ingrijirea parului


      Schauma a lansat pe piata o noua gama de produse pentru ingrijirea parului, gama Nature Moments. Aceasta gama cuprinde 4 tipuri de sampoane si 3 tipuri de balsamuri: 

  • Honey Elixir & Barbary Fig Oil – sampon si balsam, 
  • Mediterranean Olive Oil & Aloe Vera – sampon si balsam, 
  • Provence Herbs & Lavender – sampon si 
  • Succulent Raspberry& Sunflower Oil – sampon si balsam.

     In urma participarii mele la campania de testare desfasurata de catre BuzzStore si Schauma am fost selectata sa testez gama potrivita tipului meu de par,si anume Schauma Nature Olive Oil- sampon si balsam.



   Aceasta gama are ca ingrediente principale uleiul de masline si extras de aloe vera si este recomandata pentru repararea parului cu varfuru despicate. Atat samponul cat si balsamul au un miros placut, usor, si o textura fina. A fost nevoie de 2 samponari pentru a obtine senzatia de par curat dar consider ca sunt niste produse la care raportul cantitate/pret este unul corect. Voi ati folosit produse Schauma? Ce parere aveti despre ele?


     Cativa prieteni dragi au primit un saculet cu lavanda, planta renumita pentru calitatile ei relaxante, si ,bineinteles, recomandarea de a testa si ei ceea ce li se potriveste din noua gama lansata de Schauma. 
     Voi ati incercat pana acum vreunul dintre cele 4 tipuri de sampane sau balsamuri? Si daca da, care este parerea voastra?#buzzshauma#naturemoments









duminică, 9 aprilie 2017

Despre Dove sau cum incepi sa descoperi frumusetea!

        În urmă cu ceva timp am primit m-am înscris la campania desfășurată de Dove și derulată pe Buzzstore. Nu pot să vă spun cât de bucuroasă am fost când am aflat că am fost selectată și nici să vă descriu bucuria mea când coletul a ajuns la mine. Coletul era atat de frumos ambalat și conținea produse pentru un adevărat răsfăț așa că, mi-a dat, încă de la primire, o stare de bine și, bineînțeles, mi-a așternut pe față cel mai mare zâmbet posibil. 

    Kitul pentru testare conținea:
  • un set de testare format din săpun-cremă lichid Dove Original și o rezervă Dove Original 500 ml
  • 2 săpunuri-cremă lichid Dove Original 250 ml pentru a fi oferite către 2 prietene sau colege
  • 5 broșuri informative pentru prietenii sau colegii mei
  • un prosop de mâini Dove
  • 1 ghid de buzz. 

     Mereu, înainte de a testa produse îmi place să citesc despre acestea. Asta, în primul rând, pentru că îmi place să fiu informată, și, în al doilea rând, pentru că vreau să știu ce promite respectivul produs și, ulterior, să văd dacă se ridică la înălțimea promisiunilor și a așteptărilor create. 


    Dove promite ca mâinile tale să fie frumoase și răsfățate!Cum poate să facă acest lucru? Simplu! Bazându-se pe un săpun lichid diferit de restul! Prin ce difera săpunul lichid Dove? Prin faptul că nu doar spală, ci și hidratează! Cum este acest lucru posibil! Foarte simplu! Dove este singurul săpun-lichid de pe piață care conține o pătrime cremă hidratantă! Asta înseamnă că, atunci când te speli pe mâini cu Dove, împuști doi iepuri dintr-un singur foc: își cureți mâinile și, în același timp, le și hidratezi. O bila albă pentru Dove, mai ales, din perspectiva noastră a femeilor, care mereu ne plângem de mâini aspre și uscate, dar niciodata nu avem timp suficient pentru a le hidrata! 


     Testarea nu s-a lăsat mult așteptată deoarece ador produsele Dove așa că după ce mi-am așternut zămbetul Dove pe față m-am apucat de treabă! 
       Miros. Nici nu pot sa vă descriu cum miroase! Miroase a zâmbet, a stare de bine, a fericire! Ador cum miroase! Este un miros fin, delicat, ca o mîngâiere, este un miros care te alintă, un miros ce se potrivește atât unei femei senzuale, cât și unui bărbat puternic! Și aș putea să continuu la nesfârșit cu descrierea mirosului dar nu vreau să vă plictisesc! 
        Textură. Are o textură care se asortează perfect cu mirosul. Este o textură delicată, blândă, care îți dă o senzație de bine! 
        Efect. După spălare mâinile rămân catifelate, fine și, bineînțeles, hidratate! 
       Vă recomand din toată inima să încercați și voi produsele Dove! Sunt incredibile! Incredibile pentru voi și incredibile pentru cei dragi vouă! Cu Dove chiar începi să descoperi frumusețea! 
      





sâmbătă, 18 martie 2017

Dragi părinți, vă mulțumesc,până la cer și înapoi!

     

     Dragii mei părinți! Primul lucru pentru care trbeuie să vă mulțumesc este că mi-ați dat viață! Voi sunteți primii care m-ați învățat să pășesc, la propriu și la figurat prin viață! Ați fost primii, și poate singurii, care mi-au oferit iubire necondiționată. cei care m-ați văzut perfectă indiferent de imperfecțiunile mele. 
      Motive pentru care să vă mulțumesc ar fi, cred, fără număr... Până să devin, la rândul meu, părinte nici măcar nu am înțeles că e important și că trebuie să vă mulțumesc pentru tot:
  • pentru că mi-ați dat viață
  • pentru că m-ați ținut la școală
  • pentru că m-ați învățat ce e important în viață
  • pentru că ați fost mereu aproape de mine
  • pentru că așa cum mi-ați fost mie părinți, acum vă străduiți să fiți bunici pentru băiatul meu
  • pentru că mă ajutați mereu cu o vorbă bună sau un sfat
  • pentru că mă înțelegeți chiar și atunci când poate nu am dreptate.

     Sunt omul frumos de azi pentru că voi m-ați învățat să îmi fie dragă cartea, să imi fie drag Dumnezeu și să îmi fie dragii oamenii de lângă mine. Voi m-ați învățat să zambesc chiar și atunci când lucrurile nu erau așa cum mi-aș fi dorit (poate nu a fost să se întâmple și e mai bine așa, Dumnezeu are un plan mai presus de înțelegerea noastră). Pentru toate astea și pentru multe, multe altele vă mulțumesc până la cer și înapoi. Dacă biletul spre cer este asigurat de dragostea necondiționată pentru copii, voi aveți deja biletul asigurat! 


    Tu când ai mulțumit ultima dată părinților? Dacă nu ai facut-o deja de prea mult timp sau, dacă, vrei să le mai mulțumești încă o dată, este atât de simplu! Tot ce trebuie să faci este să intri pe pagina Mulțumesc părinților și să îți exprimi recunoștința față de ei. Cei de la Provident încurajează exprimarea sentimentelor față de părinți și o recompensează cu premii. Dacă pe pagina ta de facebook postezi un mesaj de mulțumire față de părinți cu tag spre pagina Mulțumesc părinților și cu hastag #mulțumescpărinților ai șansa de a câștiga prin tragere la sorți  3 premii în valoare de 500 de lei. Ce mai aștepți? Tot ce trebuie să faci este un gest frumos pentru părinții tăi! Le poți spune și altora despre această inițiativă astfel încât mișcarea aceasta atât de frumoasă și de suflet să ia amploare. 





Inovația Caroli- singura mâncare cu notificare!

     Uite că am ajuns să o văd și pe asta! Mâncare cu notificare! Nici măcar nu am visat la așa ceva și nici nu mi-am închipuit că voi trăi vreodată în vremurile în care mâncarea are notificare! Ce înseamnă asta? E o întrebare pe care mi-am pus-o și eu în momentul în care am aflat ca așa ceva este posibil și că există chiar la noi în România. 
     Despre ce este vorba? Păi dați-mi voie să vă fac o scurtă prezentare! Cu siguranță ați auzit până acum, de cei de la Caroli Foods. Sunt mari meșteri în mezeluri gustoase care te fac să îți plouă în gură. Ce nu știați despre ei probabil este că sunt numarul 1 pe piața mezelurilor din România. 


      Cum or fi ajuns aici? Cu siguranță nu este vorba despre noroc. Este vorba de seriozitate, de produse de calitate oferite clienților săi. Compania Caroli are o istorie de peste două decenii în România (a pornit de la mică fabrică de mezeluri în București în anul 1994). În 2001 Caroli a semnat un acord de parteneriat cu Campofrio, cel mai mare procesator de carne din Europa.  Așadar nu putea ieși altceva decât calitate și standarde maxime. 
     Și, pentru că sunt cei mai buni, și le place ca standardele lor să fie mereu la înălțime cei de la Caroli se străduiesc în permanență să aducă pe lângă produsele de calitate și inovații pe această piață a mezelurilor. Așa s-a născut, prima #mâncarecunotificare din România! 
     Care este secretul? Este vorba despre calorimetrul termic.


     
        De ce este important acest carolimetru termic? 

     Pentru că atunci când temperatura unui produs nu este cea optimă, bacteriile patogene, cele care ne pot îmbolnăvi, găsesc mediu propice de dezvoltare și înmulțire, ceea ce ne poate afecta sănătatea. Așadar, o etichetă care să ne anunțe dacă produsul este păstrat în cele mai bune condiții sau nu este extrem de utilă, o adevarată comoară pentru sănătate! 

      Cum funcționează acest calorimetru termic? 

      Este foarte simplu. Atunci cînd temperatura de păstrare este optimă eticheta are culoarea verde. Dacă temperatura nu este cea optimă pentru produs, eticheta se transformă în culoarea galben, ceea ce înseamnă notificare de frigider. Cool, nu?



      Cu siguranță cei de la Caroli, vor extinde această etichetă si la celalte produse. Deocamdată o găsiți pe  salamurile Semenic Extra de la Caroli. 

      




Dresurile care provoacă pasiuni arzătoare!

     Dintotdeauna, misterul și feminitatea au provocat pasiuni arzătoare. În special, noi, femeile, ne dorim să fim admirate și, de ce nu, curtate de către sexul puternic. Iar, pentru acest lucru, căutăm în permanență să fim feminine, dar în același timp senzuale, sexy, dar doar atât cât să stârnim pasiune, fără a depăși linia care duce spre vulgaritate. Ne place să fim frumoase, atât pentru imaginea care se reflectă din oglindă, cât și pentru cei care întorc privirea după noi, făcându-ne să ne simțim ”on the top of the world”. Bineînțeles, de-a lungul timpului, femeile au învățat sau descoperit tot felul de trucuri, accesorii, elemente etc. care să le permită obținerea acelui look perfect care să taie respirația celor din jur. Și acestea nu sunt puține.
    Un element extrem de feminin si delicat, un must have al garderobei oricărei femei sunt dresurile. Orice femeie le poartă undeva, cândva. Acestea dau oricărei ținute, feminitate și delicatețe și, bineînțeles, atrag priviri pline de pasiune arzătoare. Și dresurile, la fel ca modalitatea de exprimare a frumuseții fiecărei femei, au avut o evoluție destul de spectaculoasă. Dacă, la începutul lor, dresurile erau simple, fără a ieși prea mult în evidență, fiind doar un element care să completeze ținuta unei femei, acum dresurile au devenit un element extrem de important, care poate da personalitate unei ținute, o poate scoate din anonimat.   
      Recent am descoperit un magazin online Carouri.ro, un magazin care este un fel de paradis al ciorapilor, dresurilor, sosetelor etc, pentru femei, și, nu numai.  Aici, am descoperit și câteva categorii de dresuri de firmă, de cea mai înaltă calitate. Dresuri, ciorapi, șosete, aparținând unor firme precum Knittex. Marilyn sau Egeo, extrem de moderne și practice și, atuul principal, extrem de frumoase, chiar savuroase. Aici găsești, de exemplu,  dresuri Marilyn, dresuri care au propria lor personalitate. 

Ciorapi LUX LINE SATINELLE 80
    
       Am poposit ceva timp, destul de îndelungat, printre dresuri Knittex deoarece sunt extrem de incitante și incredibil de frumoase!

Ciorapi dama KNITTEX Follow me 20Ciorapi dama KNITTEX Eiffla 40

Ciorapi dama KNITTEX Flora 20

   Bineînțeles că am nimerit și într-o altă categorie de ciorapi, ciorapi femei Egeo, o categorie din care nu am putut ieși până nu am adăugat în coșul de cumpărături perechea preferată. 
     Extrem de multe produse, variate, pe gustul fiecăreia, produse de calitate, extrem de atrăgătoare, care, cu siguranță atunci când vor fi purtate vor stârni pasiuni arzătoare. Exact cum ne dorim noi, nu e așa dragi femei? 

Construiești sau renovezi, cu Depozit-Online.ro e ușor!

      Indiferent dacă ești în situația în care construiești, sau în cea în care trebuie sa renovezi, cu siguranță trebuie să începi să îți cauți materialele de care ai nevoie  Cu o piață atât de diversificată, căutarea în sine a devenit mai lungă și mai obositoare decât construirea sau renovarea în sine. 
       Așa că, primele lucruri la care trebuie să te gândești atunci când te lansezi în această căutare sunt:
1. prețuri mici care sa nu dea peste cap bugetul
2. produse de calitate care să aibă o durată lungă de viață
5. varietate de produse astfel încât să ai de unde alege și să le găsesti exact pe cele care sunt pe gustul tău
3. toate produsele sa fie în același loc pentru a nu trebui sa te plimbi în o mie de locuri pentru a găsi tot ce îți trebuie
4. livrarea produselor să fie sigură, în timp util și cu transport gratuit.
       Acestea fiind spuse, concluzia la care ajungi este că ai nevoie de un singur magazin care să îți îndeplinească toate aceste dorințe. Unde și cum găsesști un astfel de magazin? Îți spun eu? Este ușor când ai prieteni care au bătătorit deja această cărare. Așa că îți vând un pont! Este un depozit-online în care poți păși direct din comfortul casei tale. Nu trebuie să mergi nicăieri, trebuie doar sa accesezi această pagină și deja primul pas spre găsirea a tot ce îți dorești este făcut. 


      Pe acest site găsești peste 25.000 de mii de produse împărțite în categorii care te ajută în căutarea ta. Au reduceri săptămânale considerabile care îți lasă bănuți în buzunar sau de care poți cumpăra și alte produse care ăți spunt necesare. Prețurile pot fi negociate mai ales când vorbim de cantități mari și, la comenzi mai mari, bineînteles ca ai transportul asigurat și cadouri. Da, da! Ai auzit bine! De exemplu, în acest moment la comenzile mai mari de 1000 de lei prin curier primești un set de cuțite cadou:


        
       Pentru că deja a început vremea bună și vom merge din ce în ce mai des la casa de la țară ne-am gîndit să amenajăm puțin curtea, de care nu ne-am ocupat prea mult până acum, și am găsit pavaje exact pe gustul nostru. 
     Tu ce ai nevoie? Depozitul tău e la un singur click distanță! 



     

luni, 13 martie 2017

Ileana Cosanzeana are Farmec Romanesc!

       Orice poveste frumoasa incepe cu a fost odata...candva...Asa incepe, bineinteles, si povestea mea...
     A fost odata ca niciodata...Ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti...A fost odata o ea...Tanara, naiva, cu sufletul plin de mirare si ochii mari de curiozitate...Lumea intreaga e a ei...tematoare, si totusi indrazneata, timida, dar totusi visatoare...Un intreg univers in suflet, dar si in fata ei...Anii care i se intindeau in fata erau frumosii ani de liceu...Iar fiecare om intalnit pe acest drum era o lectie si, in acelasi timp, un mister pe care abia astepta sa il descifreze...
     Una dintre dorintele ei arzatoare era sa semene cu cineva...nu cu bunica sau cu mama, care erau femei fara prea multa scoala si fara prea multe asteptari de la viata...Ci cu una anume, una care atunci cand aparea in fata celorlalti starnea zambete si admiratie cu FARMEC-ul ei...Cine era ea? Nu era vreo vedeta de la televizor, vreun model...Era...Era chiar ....profesoara de chimie....Era atat de frumoasa, incat toate fetele isi doreau sa i se asemene...In opinia fetelor, si nu numai, era Ileana Cosanzeana coborata direct din paginile povestii...Nimeni nu indraznea sa o intrebe daca FARMEC-ul ei este natural sau se datoreaza cuiva sau a ceva anume...Dar toata lumea murmura: Trebuie sa fie un secret! Unul bine pazit...Sigur nu il vom afla niciodata! Si zilele treceau, dar admiratia starnita de Ileana Cosanzeana moderna crestea...Iar intrebarile staruiau din ce in ce mai adanc in mintea si sufletul fetelor...Pana cand, intr-o ora altfel, cand subiectele de chimie au fost lasate deoparte si s-a dat frau liber imaginatiei si intrebarilor, cineva cu glas temator a indraznit sa ridice intrebarea: Care e secretul FARMEC-ului dvs? A urmat o pauza (toata lumea credea ca raspunsul va fi evitat), un zambet si apoi un glas bucuros: Nu e un secret! E un FARMEC de care as vrea sa afle toata lumea, in special voi, fetelor! Cu acest FARMEC fiecare dintre voi veti putea deveni zana din poveste sau Ileana Cosanzeana! Este un FARMEC romanesc de care noi, romanii, ar trebui sa fim mandri si pe care ar trebui sa il purtam cu mandrie!



      A urmat apoi un discurs fascinant despre demachiere si importanta acesteia! Voi, fetelor, indiferent cat de obosite ati fi, atunci cand va pregatiti de somn si pielea voastra are nevoie de ingrijire, de odihna la fel ca voi... Daca va lasati pielea incarcata, in timp, farmecul acesteia va disparea si anii vor incepe sa vi se citeasca pe fata! Insa cu laptele demachiant de la FARMEC, fiecare demachiere va sterge timpul de pe fata voastra lasandu-va pielea stralucitoare si sanatoasa. Cu FARMEC fiecare zi va fi una de poveste, iar povestea voastra va avea un final fericit! Asa ca promiteti-mi ca, peste ani, va veti aminti de aceasta poveste cu FARMEC si, poate, daca veti avea si voi fete, o veti transmite mai departe...Povestea cu FARMEC trebuie sa mearga mai departe!Asa a inceput legatura mea de suflet cu produsele FARMEC care imi ofera frumusete si incredere in mine ...Si mereu am aproape o sticluta cu FARMEC...Niciodata nu raman fara rezerva de FARMEC careia in timp i s-au adaugat si alte "farmece"...Farmece care pentru pielea mea inseamna prospețime; elasticitate; hidratare.



luni, 6 martie 2017

BlogAwards vesteste primavara!

      BlogAwards.ro, aşa cum ne-a obişnuit deja este alături de noi, bloggerii, în fiecare anotimp. Şi în această primăvară, prin campania BlogMărţişor 2017, BlogAwards ne provoacă să trăim altfel primăvara şi să ne bucurăm de venirea acestui anotimp. Campaniile propuse sunt frumoase, incitante, şi, bineînţeles se termină cu premii pentru cei mai harnici dintre bloggeri.
     În campania Blog Mărţişor 2017 vor fi 10 campanii individuale, fiecare blogger având libertatea de a participa la una, două sau chiar la toate aceste campanii. Fiecare campanie are de oferit premii individuale pe care oricare dintre bloggerii participanţi la campanie le poate câştiga. Deasemenea, bloggerii pot câştiga şi unul dintre premiile garantate bloggerilor clasaţi pe primele 10 locuri ale clasamentului final al campaniei BlogMărţişor 2017. 
     Sună bine, nu? Ce mai aştepţi? Competiţia a început! Fie ca cel mai bun să câştige!



duminică, 5 martie 2017

Cât de pufoasă să fii până ești prea pufoasă?

      Cât de pufoasă să fii până ești prea pufoasă? Ciudată întrebare, nu? Și probabil (încă) nici nu înțelegeți încotro vreau să bat, nu-i așa? Ușurel însă! Toate lucrurile, ca și în viață, devin, mai devreme sau mai târziu, clare! Dar hai să o luăm cu începutul. 
       Am fost și eu, odată (nu prea demult, zic eu) (mai) tânără și, spre mândria mea, deloc (absolut deloc) pufoasă. Cum poate fi cineva pufos sau mai puțin (spre deloc) pufos? Ia imaginați-vă singuri! Doar nu am să fac eu singură toată treaba! Anii au trecut și forma și consistența mea a căpătat alte dimensiuni. Unele de care nu sunt întotdeauna (mai deloc) mândră. Conturul meu fizic în această lume a început să devină din ce în ce mai pufos. Cei dragi  mie (mai toți) se alintau (a nu se citi complet greșit mă alintau) spunându-mi deseori: ești pufoasă ca o pernă! Când ai destui neuroni conectați la realitate înțelegi din prima, fără explicații ajutătoare, că a fi pufos nu e deloc, niciodată, măgulitor, ci dimpotrivă ușor dezarmant și poate, uneori, dezolant.  
      Și uite așa, ajungem la întrebarea clar formulată și pe deplin fundamentată: cât de pufoasă să fii până ești prea pufoasă?! Dacă ești o pernă moale se cuvine, ba chiar ești încurajată, să fii pufoasă. Îți stă bine pufoasă! Dacă ești un urs Panda ești cu atât mai drăguț cu cât ești mai pufos! Dar ce se întamplă dacă ești doar un om plămădit din carne și oase? Sau, mai tragic, dacă ești o femeie (senzuală, extraordinară, plină de personalitate etc) care a început să fie din ce în ce mai pufoasă! Se aplică același principiu oare? Cu cât ești mai pufoasă cu atât ești mai drăguță? Sau....dimpotrivă!?
    Oricare ar fi răspunsul (deși știu că, telepatic, mi-ați transmis deja poziția și răspunsul vostru la această întrebare și știu și că e mai mult retorică) eu,  în timp, am ajuns să urăsc faptul că eram pufoasă! Pufoasă ca o pernă, ca un ursuleț Panda. 
        Și am trecut la atac! Îmi vroiam iarăși forma de odinioară, cea în care nu aveam puf niciunde, oricare ar fi fost zona analizată atent.Am început să evit alimentele pe care le consideram răspunzătoare de tristețea actuală și de pierderea conturului de odinioară. Lupta era grea! Ce câștigam într-o săptămână pierdeam sigur într-o zi sau chiar în câteva minute! Îmi ploua mereu în gură, tânjeam mereu după savoare, după gust, după pufoșenii! Starea mea de spirit alterna mai ceva ca schimbările de la meteo și era cu siguranță imprevizibilă și greu de controlat. Azi eram înverșunată și spuneam nu oricărei tentații apărute, mâine mă legănam ca trestia în vânt și mă consolam cu ideea că o viață avem și trebuie să o trăim la maxim. Și pentru că nu reușeam să mă mențin constantă în lupta cu propria pufoșenie l-am delegat pe soțul meu să fie paznicul celor spre care tânjeam. Bineînțeles că, nu o dată a ajuns săracul să audă întrebarea: dar cine te-a pus pe tine stăpân pe viața mea? (nu că aș fi uitat, dar încercam să il fac să fie mai maleabil în misiunea pe care chiar eu i-o dădusem). Și uite așa, săracul, ajunsese să nu (mai) știe ce sau cum să facă pentru a intra în grațiile soției pufoase. El nici măcar nu își dorise misiunea în care se trezise forțat și nici măcar, dacă se gândea bine, nu avea vreo problemă cu forma pufoasă a soției lui (deoarece o iubea indiferent de formă). 
    Într-o zi, soțul s-a înființat acasă cu cea mai pufoasă branză. Și, nu! Nu s-a oprit aici mi-a servit-o personal pe tăvița de mic dejun (amintindu-mi de luna de miere). Contrariată l-am privit! Știa că sunt fan brânză! Nu știam dacă e un test, o încercare sau orice altceva! Încercam să îmi dau seama care e motivația sau scopul acțiunii lui! Era destul de greu să mă concentrez când, după perioada aridă de câteva zile de dinaine, în care am încercat să mă abțin de la tot și toate, simțurile îmi erau de 100 de ori mai ascuțite.  Aveam o pufoșenie în față. 


      Mirosul îmi gâdila ușor nările, papilele mele gustative tânjeau după crema de brânză pufoasă. Eram (mai în glumă sau mai în serios) câinele lui Pavlov. Bineînțeles că, dacă veți crede ca am fost suficient de puternică și am rezistat tentației, vă veți înșela amarnic. Am gustat (și nu numai) din brânza pufoasă. Și am zâmbit! 
     Am avut o revelație! Nu contează cât ești de pufoasă atâta timp cât ești extraordinară! Pufoasă și extraordinară mă reprezintă! Pe mine și brânza al cărei fan sunt (și voi râmâne). 

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017! 

Chiar dacă e vineri, 13, trei ceasuri rele, pisica neagră, un happy-end este posibil!

     În sfârșit liniște! Cu ochii închiși, încerc să alung temerile legate de ziua de mâine. Va fi o zi grea! Dacă ceva nu merge bine? Scutur ușor din cap și revin la gîndurile zen! Totul va fi bine! Am mai avut zile grele și totul s-a terminat cu bine! Pot, știu că pot! Gata! Nu te mai gândi! Neuronii tăi au nevoie de odihnă pentru a fi pregătiți de provocarea de mâine!
     Noaptea a zburat ca un fulg de ușor! Ca prin vis, îmi simt genele alintate de razele călduțe ale soarelui! Mă cuprinde o amorțire plăcută! Zâmbesc! Brusc o săgeată îmi trece prin creier! Azi e ziua cea mare! Sus! Rise and shine! Cu mâna încă adormită smulg telefonul de la încărcat și încerc să deslușesc printre gene ora! Când, în sfârșit, reușesc să focalizez, în creierul meu se aude un strigăt disperat: ”E târziu! Ești în întârziere!” Mai rapidă decât cei treziți în armată de zgomotul trompetei, în 2 minute sunt gata! Gata ce? Gata îmbrăcată, aranjată și, mai mult sau mai puțin gata, pentru ziua care se întinde nepăsătoare în fața mea. Aș bea o gura de apă sau o gură de cafea, dar...nu, nu am timp! Nu-i nimic! Să ajung la serviciu și pe urmă mai vedem! 
      Ajung la serviciu! Respir adânc. Cei care vor asista la prezentarea mea încă nu sunt prezenți! Ce bine! Am timp sa pregătesc cafeaua și apa pentru ei. Mă îndrept spre aparatul de cafea! Pregătesc totul, dar după ce apăs pe butonul de pornire al aparatului nu se întâmplă nimic. Reiau fiecare etapă și obțin....fix același rezultat! Adică, nimic! Gândurile încep să mi se încâlcească în cap asemeni unui ghem rostogolit de o pisică jucăușă. Fără cafea, nu e în regulă! Fără cafea, nu e nimic în regulă! Respir iarăși adânc încercând să revin la starea zen...sau măcar în apropierea ei! Nu-i nimic! Voi înlocui cafeaua cu apă! Ce bine ca am fost organizată și mi-am rugat colega să pregătească pentru azi o apă bună! Nu trebuie decât să o aranjez pe masă! Dar unde o fi? Rugându-mă în gând și, întrebându-mă în același timp dacă e vineri, 13, trei ceasuri rele, pisica neagră, toate azi, mă lansez în misiunea de căutare a sticlelor de apă! Ochii mei așteaptă întrebători și nerăbdători întâlnirea cu mult dorita apă care să salveze situația ratată a cafelei și care să îndrepte mersul zilei pe un făgaș mai bun. Dar, spre surprinderea mea, ia apa de unde nu e! Inima începe să îmi bubuie în piept atât de tare încât pot să îmi aud bătăile în urechi. Oare ce s-o fi întâmplat? Neuronii mei încep să se învârtă într-un ritm amețitor! Nu contează ce s-a întâmplat! Ideea e ca nu am nici cafea, nici apă la dispoziție! Ce trebuie să fac? Să găsesc soluția pentru ca atunci când cei care vor asista la prezentare vor ajunge toate aceste lucruri să fie exact unde trebuie! Adică pe masa lor! Cum fac acest lucru? Cu siguranță am nevoie de un prieten! De un ajutor! Am nevoie de…Scotocesc prin fiecare ungher al minții mele…Am nevoie de…La Fântana! Acesta este prietenul care mă va scoate din impas și care îmi va pune la dispozitie cuplul de care am nevoie pentru ca ziua aceasta să se îndrepte înspre zâmbete și bună dispoziție! Care cuplu, mă întrebați? Cum care cuplu? Cuplul zilei! 

      El, puternic, plin de personalitate, îi curge prin vene cea mai nobilă cafea la birou. Ușor sobru, dar extrem de inteligent și sociabil, fără a fi câtuși de puțin arogant, deși poate prestigiul deținut până acum i-ar putea permite să facă, măcar din când în când, câte o aroganță. 


      Ea, diafană și pură, cu forme line si zvelte, făcându-și atât de subtil prezența încât cei din jurul ei nici măcar nu își dau seama că zâmbetul de pe fața lor i se datorează ei, o simplă, dar extraordinară apă la birou.


      Cuplul apă și cafea, cuplul care să pună neuronii în mișcare, cuplul care să scoată din amorțire toate zâmbetele purtătorilor. Cuplul care să ne asigure buna dispoziție, energia și scânteia necesară pentru o zi bună, dacă nu chiar perfecta! Un cuplu de poveste!



      Un singur telefon dat! În mai puțin de o jumătate de oră și, bineînțeles, înainte ca invitații să vină, deja lucrurile curgeau lin, zen. Iar eu zâmbeam fericită că deși e vineri, 13,  trei ceasuri rele și pisica neagră mi-a tăiat calea exact înainte să ajung la serviciu am măcar un prieten care se cunoaște la nevoie, La Fântana.

       N-am să vă plictisesc cu detalii despre momentele care au urmat. Am să vă spun doar că toată lumea a zâmbit, că gândurile zen au plutit deasupra noastră și că, precum în orice poveste, binele a învins răul. Happy-end!

P.S. Dacă nu v-a convins povestea mea vă puteți convinge singuri de faptul ca totul se termină cu bine când ai alaturi de tine cuplul apă- cafea de La Fântâna! Zile de 13, vineri, cu 3 ceasuri rele si pisica neagră veți avea toți, mai devreme sau mai tarziu, așa că, atunci, vă veți aminti cu siguranță povestea mea! 

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017. 



Mașina mea! Bună, rea, e a mea!

           Povestea începe cu a fost odată! de ce? Pentru ca s-a întâmplat cu ceva timp în urmă! Eram tineri, proaspăt căsătoriți...Ca la 20 de  ani...nu fără griji, dar cu siguranță fără prea mulți bani! Proapăt absolvenți de facultate în căutarea unui loc de muncă! Și a unei mașini! Nu am avut norocul nici eu, nici el, sa moștenim de la vreo mătușă Tamara ceva case, mașini sau conturi în bancă așa ca singurii pe care ne puteam baza eram chiar noi. Mașina era indispensabilă pentru că după ce ne-am găsit un loc de muncă era destul de departe și de greu de ajuns la el fără un mijloc de transport personal. Căutarea nu a fost foarte lungă deoarece la câți bănuți aveam noi nu puteam lua aproape nimic. 
       Si uite așa ne-am ales cu o mașină destul de veche (bunica altor mașini care circulau în același timp cu ea pe șosea). O perioadă norocul a fot de partea noastră. însă pe urmă a început să cadă ba una, ba alta! Când cădea câte o piesă de la mașină puteai să vezi întipărita pe fața noastră spaima! Oare găsim piesa respectivă, oare unde o putem găsi, oare cât costă? Fiecare căutare era un adevărat coșmar deoarece trebuia să alergăm la fiecare parc de dezmbembrări auto în speranța că vom găsi piesa căutată. Iar cînd, în sfârșit, găseam piesa căutată am fi dat oricât doar să ne vedem cu ea și astfel să putem circula din nou cu mașinuța noastră. Aveam și un slogan care să ne ambiționeze în cătarea pieselor defecte: mașina mea! bună, rea, e a mea!!! 
       Privind retrospectiv, ce n-aș fi dat să existe în aceea perioadă dezmembrăripenet!


Ce înseamnă asta?Dacă încă nu ai aflat, îți spun din start că ești foarte norocos că ai ajuns aici și vei afla! Este spre binele tău pe termen lung. Site-ul este o bursă de piese auto, piese auto pentru orice mașina! 


      Aici, parcurile de dezmembrări postează anunțuri cu piesele auto pe care le dețin sau cu mașinile pentru dezmembrări. Încă de la prima vizită pe site vei vedea cât de ușor este să găsești piesa pe care o cauți de acasă din comfortul scaunului tău. Ai trei mari categorii: piese auto, cereri piese și parcuri dezmembrări. deasemenea poți posta anunțuri cu ceea ce cauți și poți cere oferte de prețuri. Ai o rubrică unde poți introduce toate datele mașinii tale (marcă, anul fabricației, motorizare, model, serie sașiu etc) și ce anume cauți, cererea va fi trimisă automat către toate centrele de dezmembrări prezente pe acest site și, în timp foarte scurt, vei primi oferte de preț cu piesa căutată de tine. Nu va trebui decât să alegi pe urmă dintre toate ofertele primite pe cea mai convenabilă din punctul tău de vedere.



       Dacă alegi varianta de a căuta printre anunțurile deja existente acestea sunt extrem de multe însă site-ul are motoare de cautare care îți ușurează căutarea pe județe, peisa auto căutată, marca mașinii etc.

        Un site bine structurat, ușor de navigat. Avantajele pe care le ai tu dacă intri pe acest site? Ia să vedem!

1. În primul rând nu mai consumi bani pe drumuri spre toate parcurile de dezmembrări auto din apropiere, ci stai acasă, comfortabil, cu o cafea in față și faci totul pe acest site extrem de bine organizat. Simplu și ușor!

2. Sigur găsești piesa căutată. Având la dispoziție atâtea anunțuri cu piese și atâtea parcuri auto de dezmembrări online este imposibil să nu găsești piesa dorită.

3. Câștigi timp! Timp din faptul că nu te mai plimbi aiurea dupa piesa căutată, dar și din faptul că piesele ajung exact unde trebuie prin curier, deci extrem de repede!

4. Și încă un avantaj extrem de important. Site-ul este în copntinuă creștere, zilnic noi utilizatori, noi parcuri auto se alătură acestui site așa că este ca la piață. Cu cât este mai mare piața, cu atât ofertele vor fi mai atractive și mai numeroase. 







Primăvara răsfățăm femeile cu un cadou practic de nota 10!

       Încet, încet, vremea urâtă pierde teren. Parca tot mai des soarele ne zambește și ne alintă cu razele lui călduțe. E deja martie? Când și cum a trecut vremea? Parcă nici nu ne dăm seama în rutina și monotonia de zi cu zi cum zboară timpul...A fost un anotimp frumos...Am avut colinde, petreceri, timp de calitate cu cei dragi...Și totuși acum, la sfârșit de iarnă, ne e atât de dor de primăvară. Abia așteptăm să putem să ieșim mai mult, să ne putem îmbrăca mai subțire și să revenim la viață. Și, bineînțeles, abia așteptăm mărțișorul care vestește prima zi de primmăvară și 8 martie, sărbătoarea în care putem să oferim cadouri celor  care ne-au dat suflet. 
      Noi femeile, abia așteptăm primăvara pentru că știm că începutul primăverii ne va aduce răsfăț și apreciere din partea celor dragi! Așa că hai cu mărțișorul și, bineînțeles, cu cadoul perfect pentru 8 Martie.
        Dacă ești bărbat cred ca ai intrat deja intr-o stare de agitație pentru că nu știi care este cadoul perfect pentru această ocazie și unde ai putea să îl găsești.  Știi deja că, femeii de lângă tine, îi place să fie frumoasă și, prin urmare, tot ceea ce o ajută în această misiune fără sfârșit o va face să zâmbească și îți va aduce ție personal o bila albă. Vei crește clar în ochii ei dacă va vedea că îți pasă de lucrurile de care îi pasă și ei și dacă va vedea că ești destul de priceput în oferirea de cadouri frumoase. Așadar misiunea ta este clară : găsirea cadoului perfect! O misiune considerată grea, dacă nu chiar imposibila de către majoritatea bărbaților. Dar nu este deloc așa, dragi bărbați. Acum misiunea voastră este chiar foarte ușoară și se rezolvă cu un singur ajutor. Ajutorul vostru, salvarea voastră sau cum vreți voi să îi mai spuneți se numește Dwyn Shop. Aici, în categoria de îngrijire personală găsești cu siguranță cadoul care să o facă pe femeia de lângă tine să zâmbească la început de primăvară. Găsești atâtea lucruri necesare unei femei încât cu siguranță îți va fi greu să alegi dintre ele. Să îți vând un pont. La mare căutare în rândul femeilor sunt acum ondulatoarele de păr. Femeii ii place să fie frumoasă și cum poți să fii și să te simți frumoasa decăt cu niște bucle perfecte parcă desprinse dintr-o revistă de modă. Deci, da!Poți să îi faci o declarație de dragoste femeii de lângă tine cumpărându-i un ondulator automat
Ondulator automat BaByliss Curl Secret C1101E, 230 grade, 2 Setari de temperatura, Invelis Ceramic


       Cu siguranță când va vedea acest produs își va da seama ca are lângp ea bărbatul perfect! cel care nu doar spune, ci și acționează. Și nu doar acționează ci știe exact ce, de unde și la ce preț să cumpere cadoul perfect. Și, acum, la final, trebuie să recunoști! Nu e chiar atât de greu să fii bărbat dacă ai ajutorul potrivit, nu?;)
        

duminică, 26 februarie 2017

Frumusețea vine din interior, dar trebuie întreținută din exterior!Cu BeautyOneShop!

     Mereu am auzit sintagma ”frumusețea vine din interior”. Nimic mai adevărat! Dar eu țin neapărat să fac o completare. Frumusețea vine din interior dar trebuie întreținută din afară. Ce anume vreau să spun cu aceasta? Vreau să spun că până ca oamenii să îți vadă frumusețea interioră e musai să ii atragi ce frumusetea exterioră. E un fel de marketing personal. E felul în care îți faci reclamă. E felul în care știi să te ”vinzi” celorlalți. Dacp știi va fi un avantaj enorm. Indiferent de domeniu oamenii se ghidează după un principiu clasic simplu: dacă îți place ambalajul probabil îți va plăcea și produsul. 
     Acum că am lămurit acest aspect important este vital să ne gândim la frumusețea exterioară. Mai ales noi femeile care, de când pășim în lume, începem să ne certăm cu mama natură cu privire la ceea ce ne-a oferit fiind veșnic nemulțumite. Frumusețea pe care o avem, mai mult sau mai puțin, trebuie întreținută sau accentuată. Vom găsi ceea ce avem nevoie pe BeautyOnShop.ro
     Frumusețea noastra începe cu produse adresate fiecărei femei, pentru orice dorință a ei. Aici veți găsi cele mai bune produse de la firme renumite precum Bruno Vassari, Pevonia, Label M, CHI, Farouk, Paese, Icolor, Biosilk, Kardashian Beauty. Aici găsiți produse profesionale, produse pentru ingrijirea feței și corpului, produse pentru coafură etc. 
     Pentru că știu cât de importantă este hidratarea primul produs din whislist-ul meu este 

Cremă nutritivă şi hidratantă- Royal Care


următorul este 

Laptele de corp cu colagen care previne îmbătrânirea


Și bineînțeles, trebuie să avem grijă și de părul nostru. Putem face acest lucru cu produse de coafură de la BeautyOne Shop

Șampon Antiage cu colagen pentru părul matur și poros


      Indiferent care sunt produsele de care tu ai nevoie, BeautyOne Shop este locul unde le vei găsi. produse de calitate la preturi foarte bune. 


     


O primăvară frumoasă începe cu Spring SuperBlog!

     În ultima vreme am tras chiulul de la scris pe blog. Nu știu să vă spun exact motivul. Poate din comoditate, poate din siguranța oferită de rutina zilnică, poate din lipsa inspirației sau poate...fără nici un motiv. Nici nu mai contează. Tot ce contează acum este că vreau să ies din această amorțire generală și să îmi ascut toate simțurile. Mi-e dor sa scriu, mi-e dor să vă scriu frumos. Și ce mă poate scoate din această amorțire mai ușor decât o competiție acerbă unde cei mai renumiți bloggeri se luptă pe viață și pe moarte. O competitție in care fiecare dă ce e mai bun din dorința de a-și demonstra sieși și lumii întregi că poate mai mult, că poate mai bine, că poate mai frumos. O primăvară frumoasă începe cu Spring SuperBlog. 
     N-am să vă mint că mi-a fost ușor să iau această decizie. Dimpotrivă. Nu e prima mea participare la SuperBlog și, prin urmare, știu exact ce luptă crâncenă am de dus. O luptă cu ceilalți bloggeri extrem de puternici, o lupta cu deadline-urile, o luptă cu inspirația, și, nu în ultimul rând o luptă cu voința și curajul meu de a scrie. Dar acest articol este declarația mea de curaj așa ca nu voi abandona lupta oricât de grea va fi ea.  Mi-am scuțit condeiul și ... start Spring SuperBlog 2017. Fie ca cel mai bun să câștige!
     Iar motto-ul meu va fi: și când nu mai pot, mai pot un puțin! 


Brățările handmade- bucăți de suflet!

     Întotdeauna am avut o fascinație pentru tot ceea ce înseamnă handmade. În prezent această fascinație pentru handmade nu o am doar eu. Handmade-ul acaparează din ce în ce mai mult teren, capătă contur, este cool, trendy, la modă sau mai vreți voi să îi spuneți. De ce? În primul rând pentru că produsele handmade fiind făcute de mânuța cuiva sunt, de cele mai multe ori, unicate. Așadar, mai ales noi femeile vom aprecia acest aspect deoarece nu există riscul ca produsul care ne place să îl găsim si la alte persoane, poate chiar adversare ;) Pe lângă acest aspect, produsele handmade sunt de cele mai multe ori la prețuri accesibile dacă luăm în considerare munca depusă pentru crearea lor. Și, în al treilea rînd, produsele handmade sunt bucăți din sufletul celei/ celui care le-a creat prin urmare sunt șanse foarte mari să ți se lipească de suflet. 
      Mereu sunt în cautare de produse handmade și, de curînd, am descoperit un site unde am găsit o multitudine de brățări handmade absolut fascinante. 

Prima categorie de pe acest site care mi-a atras atenția este categoria bratari pietre semipretioase pentru damă. 

Brățară Shamballa - Love Seal
Brățară Shamball Clasică și CZ Zirconiu 

Brățară Shamballa Original Girl




     O altă categorie care mi se pare interesantă și originală este categoria bratari piele. Sunt atât de frumoase și originale încât consider că oricine ar trebui să dețină în portofoliul personal măcar una, indiferent dacă ești un domn sau o doamnă. 

Brățări piele naturală și inox bLACK fIVE wRAP 


Brățară dublă piele naturală și inox mat Red Love
Brățară piele naturală și Inox Verde Antichizat

     Iar ultima categorie, dar nu cea din urmă, este categoria bratari barbati.Brățări care emană masculinitate, personalitate, putere. 

Brățări bărbătești handmade- HAMSA TALISMAN 



Brățară bărbătească Modern Fashion CZ Crystal 


Brățară Macrame Royal Blue & Silver Beads


De ce am ales să vă recomand acest magazin online? Din mai multe motive care cu siguranță vă vor convinge și pe dumneavoastră:
  • produse unice
  • atenție la detalii
  • materiale de calitate utilizate
  • produse pentru orice ocazie
  • toate mărimile disponibile
  • produse românești, așadar cumpărându-le vom susține producătorii români.






The Open University. Marea Britanie pentru Romania

     Dacă, până acum, nu ai auzit încă de The Open University. Marea Britanie pentru România sau, dacă ai auzit, dar nu ai foarte multe informații cu siguranță câteva informații în plus nu ți-ar strica. 


     ALP Edu Pro este o companie specializată în furnizarea de cursuri și consultanță în management sub licența Open University, una dintre cele mai prestigioase universități din Europa. Scopul acestori cursuri este acela de a oferi celor care doresc să devină manageri mai buni sau antreprenori șansa de a beneficia de educație britanică în România.  

     Open University ofera două programe: Certificat în Management și Manager de Proiect. Ambele cursuri sunt certificate de către Autoritatea Națională pentru calificări. Așadar dacă ești interesat de cursuri de management  și dorești să evoluezi în acest domeniu  poți alege dintre cele 3 cursuri: 
  • Management 1: Oameni și Organizații
  • Management 2: Marketing și Finanțe
  • Management 3: Viziune Integrată
    Dacă lucrezi deja în managementul de proiecte și îți dorești să devii un manager mai bun sau dacă simți că spre acest domeniu ai chemare ai posibilitatea să obții informații cu adevărat utile care să te ajute să îți atingi scopul. 

Care sunt principiile de bază ale acestor cursuri?

INTERACTIVITATE- interactivitate profesională


FLEXIBILITATE- educație britanică flexibilă 


Tradiție- metodologie educațională britanică 


EXCELENȚĂ- rezultate sustenabile și măsurabile


      Cursurile sunt adaptate celor care lucrează așa ca vei putea participa la ele chiar daca ai deja un loc de muncă. La aceste cursuri îți sunt furnzate atât materiale scrise, cât și acces la platforma e-learning ceea ce va face ca procesul de învățare sa fie mai ușor și mai performant. 
      Dacă te-ai identificat deja cu cele menționate anterior atunci cu siguranță soluția pentru cariera ta o reprezintă aceasta business school